Jurnal de nunta

Fiind o victima a societatii, am crezut intotdeauna ca organizarea unei nunti si casatoria in sine sunt niste momente din viata omului in care fericirea lui este inhibata din cauza responsabilitatilor si grijilor asumate.

Insa de cateva saptamani… nu trece zi in care sa nu radem de ideile trasnite pe care le punem in practica (pe ceilalti  ) si de rasturnarile de situatie. Nu suntem traditionalisti, din contra… ne-am creat proprile traditii (pe care le vom respecta cu strictete).

Totul va fi in in stilul nostru: mancare (chinezeeesssccc), rochie (mini!!!), dansul mirilor (They don’t care about us), locatie (natura). De fapt, asta a fost singura mea teama de la inceput – ca va trebui sa ma casatoresc in biserica. Personal, ma simt mult mai aproape de divinitate sub cerul liber, cand pasarile canta in jur si soarele straluceste deasupra mea… deasupra noastra… ca acum suntem doi in treaba asta  .

Presiunea am inceput sa o simt abia cand am batut palma cu Mihai Sturzu pentru pozitia lui de “nas” (nu mi-a placut niciodata cuvantul asta dar nici nu-l pot evita). A inceput sa puna tara la cale si ne-a luat pe sus cu simtul lui organizatoric (poate putin prea dezvoltat). Oricum, ma bucur de implicarea lui si ma calmez cu gandul ca n-avem nevoie decat de cateva dezlegari la fata locului…

Mai in gluma, mai in serios, ne casatorim. Nu o sa schimbe nimic intre noi, doar niste acte in plus printre facturi… Poate fi o poarta sau un zid numai in functie de cei implicati.

Eu cred in iubire si in prietenie mai mult decat in casnicie, dar imi place ideea!

Si il iubesc la nebunie :-).