Abordarea noastra si ce alegem: sa fie greu sau usor

In ultima vreme mi s-a facut dor sa fiu insarcinata. Nu stiu de ce. Adica stiu, pentru ca mi-a placut foarte mult. Dar m-a luat asa deodata dorul asta.

Sunt una din femeile carora le place sa fie insarcinate. Care nu se plange de starile emotionale, de burta mare, de mobilitatea redusa. Si nici nu prea suport aceste doamne care se plang. Cand vad o tipa insarcinata cu burta mare parca sunt asa entuziasmata, ii simt bucuria si zambesc. Dar am intalnit si femei carora pur si simplu nu le place. Fiecare cu treaba lui.

Intr-o lume in care cazurile de infertilitate au crescut atat de mult, cand sunt atatia copilasi care se nasc cu probleme, Doamne fereste… ar trebui sa fim recunoscatori pentru ce avem. Pentru ca am fost binecuvantate sa purtam un copil in noi si sa il nastem intreg.

Eu in sarcina, dincolo de temerile mele, am fost foarte zen. Ii cantam “Buna dimineata, te iubesc” in fiecare dimineata. Si acum fac la fel si imi zambeste usor adormit. Ii spuneam “te iubesc” mereu, la fel cum fac si acum. Imi mangaiam burta si o cuprindeam cu mainile, ca si cum l-as lua in brate. Il adoram de pe atunci. Am avut si eu mici “bucurii” de sarcina, gen “mersul pinguinului” sau “hai, Florin da-mi o mana sa ma ridic!”

Dar mi se parea foarte tare. Imi placea asa de mult cum imi zambeau oamenii si cum ma atingeau apropiatii pe burta. Un gest intim care mie imi face placere. Stiam ca Sasha se simte iubit si acum este un omulet asa sociabil, in sensul ca zambeste tuturor. Ma vrea pe mine cel mai mult, dar este foarte deschis si catre ceilalti. Le zambeste, le vorbeste pe limba lui, ii atrage sa se joace cu el. E mai frumos decat am sperat.

Vorbeam zilele trecute cu Florin, legat de faptul ca toti ne speriau ca o sa fie greu, ca suntem fericiti acum dar o sa vedem noi mai incolo. Am descoperit impreuna ca nu exista greu sau usor, ci doar abordarea noastra care schimba totul. Noi facem sa fie exact cum ne dorim. Ma bucur ca am constientizat treaba asta pentru ca acum simt ca detin controlul mai puternic asupra mea. Totul pleaca din interior. Devin din ce in ce mai relaxata. Am depasit perioada in care ma lasam prada grijilor inutile. Am un copil fericit si relaxat, care imi spune (=tipa sau plange) cand ceva nu ii convine. Exact ce mi-am dorit. Un om pozitiv si cu personalitate puternica.

Abordarea asta relaxata usureaza foarte mult totul. Nu te mai lua dupa cei din jur! Fa tu ceea ce simti. Nu ii pune caciula la 18 grade daca tu nu porti si daca crezi ca ai transpira cu una pe cap. Nu ii da de mancare cu forta daca tie nu ti-ar placea sa iti dea cineva. Nu il pune sa termine tot din farfurie ca s-ar putea ca asta sa invete si sa devina un obez din cauza asta. Nu il tine in fum daca nu vrei sa devina fumator pasiv si sa inhaleze chestii cancerigene. Ofera libertate si respect.

Totul e mai simplu decat pare. Copiii sunt destepti si stiu tare bine ce sa faca. Se nasc cu niste “reglaje” perfecte si de obicei adultii le strica. Treaba noastra e sa fim suficient de deschisi si siguri pe noi cat sa ii ascultam. Si treaba celor din jur este sa nu se bage, ci sa ne incurajeze sa ne urmam instinctele.

Poarta-te asa cum ti-ar fi placut sa se poarta ceilalti cu tine cand erai mic.

 .