Cirese si emotii
Anul acesta este anul cireselor. Nu am mancat niciodata cate am mancat acum. Si mai mult de atat, le-am mancat impreuna cu Sasha.
II plac super mult, se murdareste, vorbeste cu ele si tipa imediat cum termina de mestecat ca sa ii mai dau. :) Apropo de vorbit, am observat ca el comunica cu natura. La mare lua scoici in mana si le spunea ceva. Pe mal cand venea cate un val, il “batea” cu palmele si vorbea cu multa pasiune.
Oare copiii simt lucruri pe care noi (nu) le mai simtim? Eu cred ca da. Absorb emotiile si ritmul din jur. Sunt empatici. Pun suflet. Sunt capabili de trairi atat de pure si de inaltatoare incat noi nu intelegem. Si cei ce mai au ceva din copilarie acolo in ei, sunt cei mai fericiti.
De 1 Iunie i-am promis lui Sasha ca voi face tot ce imi sta in putinta sa isi pastreze sufletelul de copil cat mai mult timp. Sa fie pozitiv, sa creada, sa descopere, sa caute. Eu ii multumesc ca ma invata zi de zi sa ascult, sa ma ascult pe mine, sa traiesc din suflet.