Plans, emotii si multa iubire

In fiecare zi se intampla cate ceva care ma face sa ma simt binecuvantata ca am copil. Pentru mine a devenit LIMPEDE acum ca nimic nu este intamplator. Ca toate au sensul lor chiar daca pe moment noi nu ne dam seama. Suntem prea concentrati pe lucrurile marunte si prea inchisi in cutiuta aia mica ca sa vedem the big picture.

Noi parintii avem ocazia minunata de a deveni mai buni prin copiii nostri. Cred asta din toata inima. E cea mai buna motivatie sa fii mai pozitiv, sa te lasi de fumat, sa faci ceea ce iti place, sa gatesti mai sanatos, sa incepi sa faci economii, sa citesti mai mult, sa nu te mai uiti la TV, sa lasi toate grijile afara atunci cand intri in casa seara, de la serviciu…

Copiii apasa cele mai sensibile butoane pe care le avem si scot la suprafata cele mai adanci si mai vechi emotii… majoritatea din propria noastra copilarie.

Pana sa vina S in viata noastra, eram ingrozita de plans. Il asociam cu durere, suferinta, rusine, neputinta. El nu plangea mult cand era nou-nascut, nu stiu daca datorita mie, datorita iubirii si afectiunii pe care i-o ofeream… sau asa e el zen din nastere.

Dar atunci cand plangea ma treceau toate apele. Ma incercau toate sentimentele. Treceam printr-o multitudine de stari. Eram confuza si ma simteam vinovata.

Intre timp am invatat ca plansul este BENEFIC. Ca este un mecanism de eliberare fara de care am fi incompleti. Am aflat ceea ce intuiam dar nu am avut ocazia sa descopar prin propria experienta. Aletha Solter (psiholog specializat in psihologia dezvoltarii, cea care a infiintat Aware Parenting Institute) descrie perfect beneficiile plansului la bebelusi si la copii in cartea sa, “Tears and Tantrums”.

Am aflat de Aletha Solter cand Sasha avea cateva luni. Dar pot spune ca am inteles cu adevarat abia dupa primul an. Poate si pentru ca plangea putin, se linistea foarte repede la san si eu inca nu ma activasem la maxim.

Ce e foarte important sa constientizam este ca toti copiii acumuleaza stres si frustrari. La un nivel mai mic sau mai mare in functie de diferiti factori. Dar chiar si cand totul este armonios in familie, copilul tot va avea reprize de plans pentru a se descarca. Este bine sa stim asta ca sa nu ne simtim vinovati si sa le putem asigura tot suportul emotional de care au nevoie.

Noi am fost obisnuiti sa credem ca plansul e de rau… Stiti voi… “E cuminte sau mai plange?”, “Hai nu plange ca esti baiat mare”, “Ce barbat plange?”, “Esti urat/a cand plangi!”. Majoritatea adultilor au o problema cand aud PLANS. Si nu ma refer neaparat la plansul acela cand se loveste si exista durere fizica. Atunci si eu intru in panica. Ma refer la plansul din motive emotionale, plansul cand trebuie sa fim calmi si sa ii strangem in brate cu toata dragostea pe care o avem.

Plansul este un mecanism natural de eliberare a stresului. Plansul SUSTINE vindecarea. Plansul este ca un pansament pentru sufletul si mintea noastra.

Daca am intelege asta si am pune in practica am fi uimiti de rezultate. Ca sa pui in practica inseamna sa fii perfect PREZENT atunci cand copilul plange. Sa il tii IN BRATE  si sa accepti ca el descarca niste emotii in momentul respectiv. Cel mai greu e sa lucram la noi insine pentru ca si noi avem emotile noastre ascunse de care unii nici nu stim. Daca noua ni s-a reprimat plansul, e mai mult de munca pana reusim sa acceptam o repriza de plans. Avem tendinta sa reactionam asa cum au reactionat apropiatii nostri atunci cand noi plangeam in copilarie… sa incercam sa distragem atentia prin cantat, prin oferirea unei jucarii, prin suzeta etc.

Pentru mine constientizarea acestor lucruri si acceptarea plansului a fost cea mai mare si mai frumoasa provocare de pana acum. Am ajuns sa ma cunosc mai bine, sa descopar resurse interioare pe care nu stiam ca le am. Am ajuns sa ma simt mai conectata la el si sa ma simt mai usoara. Senzatia aia cand te eliberezi de ceva ce apasa tare pe tine dar nu stii ce apasa exact. Am fost uimita de cat de linistit este dupa. Cum se opreste el brusc din plans si incepe sa zambeasca. Cata seninatate si bucurie are dupa ce se descarca.

Reprimarea plansului duce intotdeauna la probleme emotionale si de comportament, la frustrari si mai mari si cel mai rau, la boli cauzate de stres:

“Bolile legate de stres nu sunt cauzate de stres, ci de reprimarea mecanismelor naturale de vindecare, in special plansul si crizele de furie, care au drept scop sa redea echilibrul fiziologic si psihologic al corpului, ca urmare a stresului” – Aletha Solter

Prin reprimare, apar si tiparele de control pe care le vedem atat de des la oamenii din jurul nostru. Cele mai frecvente sunt legate de alcool, tutun, mancat in exces, rosul unghiilor. Sunt dependente din cauza stresului acumulat. Partea buna este ca copiii cauta sa elimine stresul. Este o functie naturala la fel ca transpiratul, urinatul etc. Corpul cere sa elimine acel stres prin plans. Lacrimile atunci cand plangem contin glucorticoizi (cortizon).

Mi-a placut foarte mult unul dintre capitolele cartii “Tears and Tantrums” unde Aletha Solter spune ca atunci cand avem o experienta negativa mai rau decat trauma in sine este ca nu stim sa descarcam acele trairi. Cand am citit asta mi-am adus aminte de un eveniment din viata mea cand am suferit mult si nu mi-am permis sa plang si sa ma descarc total. Am incercat sa imi continui activitatile si fiu cu zambetul pe buze pentru cei din jur. Desi TOT ce aveam nevoie era sa stau o saptamana inchisa in casa si sa plang incontinuu. Cred ca m-ar fi ajutat enorm. Pentru ca reprimand ce simteam atunci au ramas rani adanci care ies la suprafata ori de cate ori au ocazia.

Scopul meu este sa cresc copiii fericiti si sanatosi fizic si emotional. Am facut din asta prioritatea vietii mele. Iar asta inseamna un bine pe care mi-l fac inclusiv mie. Este un impuls puternic sa imi gestionez propriile emotii… nervi, furie, incertitudine, teama si tot ce simt eu ca ma tragea in jos.

Putem sa ne vindecam emotional prin sprijinirea copiilor nostri. Tot ce trebuie sa facem este sa devenim constienti de procesul acesta normal de recuperare prin lacrimi si plans. Sa ne permitem noua insine sa plangem si sa observam starea de pace interioara pe care o simtim dupa aceea. Niciodata nu este prea tarziu.

.