“Acasa” de 2 ani jumate

Nu am mai zburat din 2012. Sunt 3 ani de cand nu mai muncesc pentru bani. Multi.

A trecut repede si totusi incet timpul asta. S-au intamplat foarte multe. Fiind si Dana (sora mea) insarcinata, am tot abordat subiectul acesta cu statul acasa, in ultima vreme. E drept legal sa alegi 2 ani. Adica in mod normal nu ar trebui sa existe nicio presiune din exterior, mama trebuie sa aleaga singura. Sunt mai putini bani primiti de la stat daca alegi 2 ani (in loc de unul singur), dar din punctul meu de vedere merita.

Si mie mi-a placut mereu sa muncesc. La 19 ani m-am apucat de scoala de aviatie cand toata lumea era impotriva. Am primit sustinere dupa ce s-au convins cata vointa si ambitie am in mine. Am invatat mult, am avut multe teste si examene, ore de zbor, responsabilitate si timp in care m-am dedicat total ca sa obtin licenta. Am fost la multe interviuri si la 20 si un pic de ani am inceput sa lucrez, sa fiu insotitor de zbor asa cum visasem. S-a dovedit mai greu decat ma asteptam :) Dar am savurat fiecare cursa, cu bune si rele. Am calatorit cat altii nu o fac o viata intreaga.

Nu-mi place sa stau acasa, nu-mi place sa fiu casnica. Insa imi place LA NEBUNIE sa fiu cu Sasha. Nu simt ca nu lucrez. Am momente in care vreau sa ies, dar pentru relaxarea mea personala. La un film, un shopping, un dans, 2 ore doar cu Florin din cand in cand, sa ne reconectam. Nu ma vad plecata zi de zi, atatea ore fara copil.

Primul an trece foarte repede. Al doilea la fel. Merita fiecare clipa. Ma simt rupta de lume si de realitate de multe ori, dar nu imi pasa. El creste, el se schimba. Restul mai putin.

Am timp sa muncesc si sa socializez multi ani pana la pensie. Dar el nu va avea mereu 2 ani. Nu o sa vrea mereu in brate la mine si la san. Adica cel putin nu mi-l imaginez la 15 ani asa… :)