Acea imbratisare

Acum de cand am doi copii apreciez mai mult o zi buna.

O zi in care toata lumea e vesela, o zi in care programul de somn/masa este respectat si avem activitati frumoase si suntem relaxati. Apreciez mai mult o astfel de zi pentru ca e mai greu de atins. Sunt multe de facut, simt ca trebuie sa multumesc pe toata lumea (aici problema e la mine), daca mi se pare ca nu reusesc devin frustrata, nervoasa si se creaza un cerc vicios. Asta pentru ca cei mici (Sasha mai ales) ma miros imediat si de la mine pleaca totul.

Azi dimineata am avut asa… ca o revelatie (Am multe revelatii in ultima vreme, cred ca e de la cafea :) ).

Sasha are un program de om liber si relaxat. Adoarme la 23 indiferent de ora la care ne bagam in pat, si se trezeste pe la 9-9.30. Noi ne trezim cam cu juma de ora- o ora mai devreme. Azi dimineata eram in bucatarie, pregateam micul dejun si l-am auzit cum a inceput sa planga/urle MAMAAAAAA!!! Dormim impreuna si este obisnuit cand se trezeste sa fie unul din noi langa el. Iar de cand am nascut pe Raul ma vrea mai mult, mai des, mai cu totul. Inainte nu ma impartea cu nimeni :)

M-am dus repede la el, eram fresh, binedispusa si disponibila sa ascult un plans lung si din suflet. M-am bagat in pat si l-am luat strans in brate. Ii place sa ne incolatacim picioarele, sa il cuprind cu totul si el pe mine la fel. Imi spune sa il iau in brate “cu totul”. Nu am cata rabdare mi-as dori sa am, de multe ori dimineata as vrea ca toata rutina sa fie mai rapida… spalat dinti/fata, imbracat, coborat la mic dejun. De obicei dureaza mult, ne lalaim… pasta

de capsuni sau banane, apa prea rece/prea calda, chilotii verzi – ba nu, cu dinozauri – ba nu, albastri – ba nu, hai mai bine in fundul gol.

Si terminam toata siesta asta la o ora de care mi-e si rusine. Uneori ma gandesc ca suntem cam excentrici.

Ei bine, si azi dimineata eram intr-o forma din asta buna de tot si super super prezenta cu totul. Niciun gand in alta parte. L-am tinut asa strans vreo 3-4 minute cat a plans tare si pe urma i-am spus buna dimineata te iubesc, zi de zi de tine ma indragostesc (ritualul nostru de cand era intrauterin). Si parca s-a facut lumina in mintea mea.

M-am gandit bai eu sunt atat de limitata incat vreau sa faca totul la o anumita ora si sa fie totul cronometrat. Adica nu mai bine ne lungim dimineata si sarim alte lucruri mai putin importante mai incolo? Oare nu o sa ne iasa pe nas trezit dimineata si mers la gradinita? Oare nu ar trebui SA MA BUCUR de momentele astea cand inca nu suntem in rand cu lumea?

Urmeaza gradinita, scoala, liceu si ce mai vrea el sa faca pe urma… urmeaza o viata de trezit dimineata si de respectat ore si standarde.

M-am emotionat un pic gandindu-ma la asta si parca totul s-a schimbat. Dupa imbratisarea aia stransa de tot a devenit asa de senin. A inceput sa rada, sa se ascunda sub patura, sa cante, sa zica “esti bun, esti minunat!” (asta ii zic eu mereu dimineata dar acum mi-a luat-o inainte :) apropo de copiii care devin ceea ce le spui ca sunt, nu mai stiu unde am citit…)

Toata ziua de astazi a fost PERFECTA! Si-a pus singur de mancare, ne-a curatat el noua oua de prepelita, cele mai migaloase. A fost asa fain totul. Si credeti-ma ca nu e mereu.

Am impresia ca totul a plecat de la acea IMBRATISARE si de la cum eram eu cand l-am imbratisat.