Vacanta fara copii

E perioada pozelor din vacante… cu nisip, piele goala, valuri etc. Imi face placere sa le vad asa cum imi place si sa postez.

Ce am observat si mi s-a aprins un beculet acolo e legat de pozele din vacante ale celor care au copii si sunt singuri in vacanta. Ma tot gandesc ce fac copiii in timpul ala, cu cine au ramas, cat de des vorbesc la telefon etc. Raportez la mine pentru ca la un moment dat mi-ar placea sa merg doar cu Florin undeva. Nu prea curand pentru ca cei mici sunt inca prea mici si inca n-am fost in suficiente locuri cu ei ca sa vreau sa merg si fara.

Daaar mai incolo peste ani cred ca mi-ar placea un weekend de deconectare si de odihna. Cand baietii vor fi mai mari si se vor distra si fara noi.

Am sentimente mixte pentru momentul ala… emotii legate de ei… cu cine ii las, ce vor manca, unde se vor duce, centurile sunt legate bine la scaunul auto?, mananca suficiente legume/fructe in fiecare zi?, daca se loveste si are nevoie de alinarea mea?, daca daca daca???

Pe urma ma gandesc ce important e pentru ei sa stie ca mami si tati sunt si un cuplu separat de cum sunt ca parinti. Ca se iubesc si isi respecta nevoile. Copiii trebuie sa vada ca avem incredere in ei sa ii lasam cateva zile fara noi. Relatia noastra sa fie un exemplu pentru ei, ca iubire si intimitate.

Mai e ceva pana atunci, momentan sunt la etapa in care fac dus pe fast forward. Dar eu visez si imi pun intrebari.

Poza asta e din Langkawi, 2012. Before kids (dar “ne apucasem” :) )