Cere si ti se va da

Toata copilaria mea mi-a fost teama/rusine sa cer lucruri. Nu familiei, in afara ei. Si am crescut asa cu o retinere in a cere ce imi doresc. O teama ca poate voi fi refuzata, ca poate nu merit, ca deranjez, ca poate par proasta daca cer ceva. Si stiu ca am pierdut multe lucruri din cauza asta.

Cei mai multi dintre noi am si uitat ce vrem cu adevarat sau care ne sunt nevoile reale tocmai pentru ca ne-am obisnuit sa nu cerem. Sa nu cerem oamenilor, lumii, Universului. Suntem programati sa nu cerem. Sa “stam in banca noastra”.

Voi v-ati gandit vreodata de cate ori puteati sa cereti ceva si nu ati facut-o? De cate ori v-ati dorit ceva dar nu ati comunicat asta?

Eu m-am gandit si s-a intamplat de multe ori. Nu m-am gandit ca la un regret. Ci am luat-o ca pe constientizare. Ca sa pot sa accept si sa schimb asta la mine. Ca sa pot sa am toate argumentele atunci cand le explic copiilor mei de ce este bine sa ceri.

Am fost surprinsa ce eliberata m-am simtit cand am inceput sa cer si sa pun intrebari. E un proces complex care necesita exercitiu dar este minunat. Ca iti schimba niste convingeri si niste limite asa de adanc inradacinate. Prinzi curaj in tine si in oameni.

Pentru ca asta a fost cea mai mare descoperire, ca oamenii vor sa ajute. Oameniilor le place sa fie rugati, si vor sa ajute. Nu am intalnit pana acum pe nimeni care sa refuze sa ajute atunci cand putea sa o faca. Ce trebuie noi sa facem este sa stim clar ce vrem. Daca avem claritate in minte putem si sa comunicam mai eficient.

Eu l-am invatat pe Sasha (3,7 ani) sa intrebe mereu cand nu stie ceva. Sa ceara ajutorul atunci cand simte ca are nevoie. Sa comunice, sa stie mereu ca merita, sa creada in oameni. E un cerc de fapt – cand TU STII ca meriti, oamenii simt asta. O transmiti, e in aer.

Acum cateva zile eram impreuna prin jurul casei unde se afla si un mic santier. Si a vazut un aparat, nu stiu cum sa il numesc, un fel de automat care amesteca cimentul si are si un dispozitiv de turnare. M-a intrebat ce este si am inceput sa ii explic ce mi se parea mie ca e (imi aducea aminte de filmul Avatar). Dar pe urma mi-am dat seama ca si eu sunt curioasa sa stiu la ce foloseste exact. Si mi-am dat seama ca si Sasha merita sa stie. Asa ca i-am spus ca poate sa intrebe pe domnii muncitori care erau la cativa metri distanta de noi. Si s-a dus singur si increzator si a intrebat. Si ce sa vezi? Oamenii aceia obositi dupa o zi de munca au inceput sa ii explice foarte frumos si detaliat cum utilizeaza ei acel aparat. Am fost uimita. Mi-a placut mult de tot momentul si a fost o mica lectie pentru mine pe care o sa o tin minte.

In alta zi eram tot pe aici prin zona cartierului nostru unde mereu este cate un escavator. Vazand atatea utilaje, normal ca si copilul a devenit fascinat de ele. Si s-a dus la soferul care statea langa escavator si l-a intrebat daca poate sa il plimbe. Eu nu am avut niciodata asa curaj sa ma bag in seama si sa cer ce imi doresc cand eram copil. Si omul acela l-a luat si a mers 2-3 metri pe camp, i-a aratat cum se ridica cupa escavatorului si diferite butoane pe acolo. Si eu eram OAUUU, mai ca voiam si eu :)

E important sa invatam copiii sa ceara. Poate ca vor fi si refuzati, e bine sa invete si asta. Dar in niciun caz sa traiasca cu teama ca ar putea fi refuzati si sa nu intrebe. Nu stii niciodata ce pierzi daca nu incerci. Mi se pare ca este ca un fel de amprenta negativa care o sa il marcheze toata viata. Poate o sa invete sa se multumeasca cu putin in orice aspect al vietii. Cu o relatie in care nu e pe deplin fericit, cu un job la care nu merge cu drag, cu compromisuri. Iar eu nu vreau asta.

Increderea ca merita ce vrea este unul dintre cele mai importante lucruri pe care eu ca parinte pot sa i le ofer.