Mama tanara
ioanagrozea
23rd Nov 24 12:47 am
Planuiam demult sa vorbesc despre asta dar nu am reusit pana acum sa imi pun ordine in ganduri.
Multa lume se mira ca am avut curaj sa fac copii asa devreme. La varsta la care, in general, oamenii au alte prioritati. Prima sarcina a fost la 23 de ani, urmatoarea la 26.
Sa le iau pe rand. Mereu mi-am imaginat ca o sa devin mama destul de devreme. Desi culmea este ca nu sunt deloc familista in sensul traditional. A fost o chestie pe care am simtit-o eu de cand eram mai mica si s-a intamplat asa fara sa caut asta in mod constient. M-am cunoscut intamplator cu Florin si a fost chimie si iubire din start. Iar dupa doi ani ne-am hotarat ca e momentul sa facem pasul cel mare. A fost un pic de legea atractiei la mijloc. Puteam sa ne cunoastem dupa 10 ani si eu as fi avut 30. Am atras ceva ce imi doream si stiam ca se va intampla.
Nu cred ca exista varsta ideala sa devii mama.
Cu siguranta natura are un cuvant de spus. Dar factorul psihic este cel mai important.
Eu ma simt binecuvantata si norocoasa pentru ce am acum. Mi-am asumat si mi se potriveste perfect. De fapt despre asta este vorba, despre a te simti bine cu drumul tau.
Mi-a spus cineva mai demult ca nu ii vine sa creada ca o mama asa tanara este atat de informata. M-a cam suparat treaba asta.
Asa cum ma supara orice mit, de fapt. Fiindca imi aduce aminte ce inapoiati suntem cand vine vorba de pus etichete. Daca esti un om curios si atent, esti informat si la 20 si la 30, 80 de ani. Daca esti sensibil si empatic, un copil va duce aceste lucruri la extrem.
Deci “mama tanara” nu inseamna nici ca a ramas insarcinata accidental (eu am ramas dupa un an si dupa o sarcina pierduta). Nu inseamna nici ca “vai saraca nu stie prea multe” (e doar tanara, nu e crescuta intr-o pestera). Nu inseamna nici ca nu stie ce o asteapta – asta poate e corect, nu stie cata iubire o asteapta! Nu inseamna ca are mai multa rabdare sau nu are deloc. Rabdarea o ai sau nu, indiferent de varsta. Cand nu o ai. o cultivi. Cand o ai, esti recunoscator.
Tineretea e minunata cu tot ce implica ea: naivitate, inocenta, idealism, frica, nevoia de confirmari, tonus bun, rezistenta fizica, curiozitate. Le-am trait si le mai traiesc pe pielea mea. Si daca inainte eram complexata ca nu am mai multa incredere in mine si nu sunt mai puternica, acum ma iubesc fix asa. Ma imbratisez cu compasiune in gandul meu si ma felicit ca mi-am daruit tineretea copiilor mei. Nu vad nimic mai presus de atat.
Nu cred ca copiii ne rapesc libertatea. DA! Totul se schimba, sunt dependenti de noi in primii ani. Dar nu ne-au rapit nimic, asta e doar o presiune din partea societatii. Ca trebuie sa facem multe repede si un copil ne tine in loc. E o prostie si sper sa citeasca asta toate femeile care au retineri din punctul acesta de vedere. Copiii cresc repede si daca sunt integrati in toate activitatile familiei, devin flexibili si deschisi. Cea mai buna investitie a timpului este in timpul petrecut cu copilul.
Eu chiar ma simt mai libera acum. La nivel mental. Pentru ca fac totul cum vreau eu, nu ma influenteaza parerile din jur cand e vorba de baieteii mei. Daca privim lucrurile din perspectiva asta, ne-am castigat libertatea. Suntem pe un teren unde facem ce vrem noi si suntem cele mai importante.
Ce se schimba cu varsta?
Ce am observat este ca devin din ce in ce mai constienta de mine. “Self Awarness”. Stiu care imi sunt punctele unde excelez si care imi sunt slabiciunile. Sunt mandra de mine pentru ca am toata rabdarea din lume si ador joaca cu ei. Accept ca nu imi iese mereu sa pun limite si lucrez la asta.
Asta e ceva ce am castigat cu timpul. Incredere si self-awarness.
Ce am observat la femeile mai mari decat mine?
Sunt mai relaxate.
Am fost cu Sasha la Bowen mai demult pentru o problemuta cu tranzitul. Si doamna terapeuta de acolo era unul din oamenii aia care vede prin tine. Am intalnit putini oameni ca ea si mi se pare absolut incredibil: M-a scanat in 5 secunde. In urmatoarele 5 secunde mi-a spus ca Sasha seamana cu mine la ochi, cu pupilele dilatate. Femeia aia era de o blandete si de o putere cum rar am intalnit. Parca ma cunostea de o viata si se uita cumva la mine, cu multa dragoste.
Mi-a spus ca asa sunt mamele tinere, mai speriate. Pe urma m-am gandit ca poate se vedea pe ea in tinerete.
Dar mi-am dat seama ca asa e.
Relaxarea vine cu varsta. Relaxarea constienta ca sa zic asa. Cand ai incredere, esti mai trecut prin viata si nu te legani la fiecare adiere de vant. Ma vad acum, ce diferenta fata de acum 2-3 ani. Sunt mult mai selectiva cu lucrurile care ma ating cu adevarat. Stiu ce este important si ce nu este. Asta e fain si din punctul asta de vedere, imi place trecerea anilor. Vad evolutia cu fiecare an care trece. Si ma bucur ca am parte de toate lucrurile astea alaturi de copii. Ca nu am asteptat sa fac sau sa devin cumva ca sa am copii. Nu cred in asteptare si in amanare. Cred ca noi oamenii suntem foarte diferiti intre noi si fiecare se dezvolta in ritmul lui.
Si e important sa simtim cand e momentul sa facem ce ne dorim. Sa putem sa ne controlam temerile si sa vedem dincolo de ele. Si cel mai important, sa fim mereu fericiti si impacati cu alegerile noastre.
<3
