Peste noapte la bunici

Am facut noi ce am facut si iata ca am ajuns la perioada aia cand copilul nostru ne spune ca vrea sa doarma la bunici.

Sunt inca in proces de adaptare pentru ca sunt o mama cu anxietate de separate, panici si griji, plus probabil fire de par alb care nu se vad de parul blond. Lucky me!

Parintii mei stau la 10 minute departare de noi si mergem destul de des. Intram sa mancam cand suntem in drum spre casa din oras,  in weekend ma salveaza mama mea cu mancarea. Prefer sa iesim/sa ne jucam in loc sa stau sa gatesc. Am fost suficient de des pe la ai mei cat sa devina un mediu familial si placut pentru copii. Ei se simt iubiti acolo, sunt adorati!

Toate bune si frumoase. Daaar cand vine vorba de lasat peste noapte imi este foarte greu sa ma desprind de el. Mie de el, s-a inteles da? :) pentru ca el ma intreaba “pot sa dorm la Ada?” Iar eu il iau cu “dar de ce nu vrei acasa la noi?” :)) si il intreb fara sa imi dau seama (a numarat Florin in seara asta vreo 6-7 ori) “esti sigur?”. Nu imi dau seama de ce, el e foarte sigur pe el si spune mereu direct ce vrea.

Am devenit constienta ca problema e la mine undeva. Lucrez la asta. Incerc sa ma detasez un pic de grija mea permanenta si sa privesc prin ochii lui.

“Mai mami mai, e chiar fain la bunici! Ei ma iubesc, se joaca cu mine, ma duc in parc, iau fise la caluti, ma lasa sa apas pe butoane cand luam lapte de la aparat, sunt relaxati, ma imbratiseaza des, au mancare buna, au interfon, ma mai lasa la desene, imi citesc seara la culcare, au aparatul ala fain de dus cu masaj unde stau o ora, o au pe kitty pisica pufoasa. E distractiv! ” :)

La urma urmei, chiar e fun. Mama mea imi trimite poze pe whatsapp cu el sarind in sus si razand. Banuiesc ca nu e regizata treaba, ca plangea si l-a pus sa rada cand a vazut ca o rog sa-mi trimita poze :)) E fericit cand ajung dimineata si imi povesteste entuziasmat. Iau starea lui ca punct de reper.

Si ma ciupesc un pic ca sa imi aduc aminte ce NOROCOSI suntem ca avem parinti sanatosi si implicati. Poate ar trebui sa fiu mai recunoscatoare pentru asta. Pentru experientele pe care el le traieste cu ei si de care are nevoie in dezvoltarea lui. Pentru ca parintii ma asculta cu tot ce ii rog si au grija de el cu atata iubire si dedicare.

Eu am amintiri super frumoase din copilarie cand stateam la bunici. Si acum ca parinte imi dau seama ce rol important au bunicii in viata noastra. Ce mult au contribuit la cine sunt eu acum.

Ce bine ca ii avem.