Toata lumea are nevoie de un ajutor
ioanagrozea
22nd Nov 24 10:10 pm
Zilele astea au venit bunicii la noi, pentru o saptamana. A trecut ceva timp de cand am avut pe cineva in permanenta pe acasa, sa ne ajute cu una cu alta. Cu o mancarica, o plimbarica cu copiii, toate lucrurile astea “mici” care ma ajuta pe mine sa imi trag sufletul.
Ce pot sa spun este ca e incredibil! Timpul trece diferit, totul e diferit. Am fost si mi-am facut unghiile. Singura! De obicei merg cu Raul si stau cu el in brate. El avand 12 kg… Cred ca manichiurista nu stia ce inseamna “work under pressure” pana sa aiba de dat cu oja pe niste maini care se miscau incontinuu. Mi-am facut programare la masaj, mi-am stabilit intalniri, am dormit de amiaza, am citit, am petrecut timp doar cu Florin. Niste activitati din astea la care nu ajungeam nici cu gandul. Si gandindu-ma la cum ma simt… mi se pare normal. Asta simt – NORMALITATE. E super tare sa ai pe cineva sa te ajute dar este si foarte firesc. Imi dau seama cat trag de mine de zi cu zi sa fac multe lucruri singura si uneori chiar ma simt contra naturii cu atat de multe task-uri pentru un singur adult.
Si desi uneori imi ies toate ok, mereu exista un compromis. Daca am avut super grija de copii cu joaca, conectare si hranit cu mancare sanatoasa si proaspat gatita… pai seara sunt eu rupta de oboseala sau frustrata ca nu am avut putin timp si pentru mine. Foarte rar se intampla sa fie totul ca in visele mele atunci cand nu am pe cineva sa ma ajute de dimineata pana seara. Si nu sunt eu un caz unic, asa functioneaza lucrurile, familile noastre. Cand sunt copiii mici, parintii au nevoie de un ajutor din partea altui adult. Asta e concluzia la care am ajuns, tot ce este greu este impotriva naturii. Pentru ca daca studiem un pic cum a lasat natura lucrurile, ea le-a lasat in favoarea noastra. Sa ne fie bine, sa ne bucuram de viata. Pe vremuri copiii erau crescuti de comunitate, toata familia era implicata in cresterea lor. Noi acum suntem obsedati de control si micromanagement cum imi zice mie cineva drag :)
Ma uitam ieri la Sasha ce fain se joaca cu bunicii. Cand era mai mic le dadeam mereu ordine ce sa ii dea sa manance/ce sa nu ii dea sa manance, ce sa spuna/ce sa nu spuna, totul pana la cele mai mici detalii. Cred ca era cam obositor pentru toata lumea. Acum sunt fericita ca el se simte bine si relatia e frumoasa si speciala. Nu ma intereseaza ca mai ia un colt de paine uscata si rontaie la ea (facuta de mine oricum). Ca mai aude un “Nu e voie” pe care oricum nu il baga in seama si face tot ce vrea el. Chiar ma amuza. In weekend a mers la pescuit cu bunicul lui. Ce experiente minunate pentru el sa fie parte din toate activitatiile astea.
Daca inainte ma laudam ca le fac singura pe toate si aveam un orgoliu legat de acest aspect, acum mi se pare o prostie. Ce bine este sa primesti o mana de ajutor, ce fericiti sunt copiii cand mama este odihnita, ce bine functionam in ritmul asta. E un echilibru pe care il simti in aer.
Cereti ajutor, acceptati ajutor, copiii au nevoie de mame relaxate. Noi avem nevoie de noi relaxate si odihnite. Iar voi cei care aveti in permanenta o bunica/un bunic care va ajuta, o bona de care sunteti multumiti, bucurati-va de ei. :)
