Uneori doar de asta avem nevoie

In weekend am descoperit un serial nou aparut de curand pe internet. Nu am timp de seriale si nu am mai urmarit un serial de foooarte mult timp. Desi mi-as dori pentru ca iubesc filmele si tot ce implica, emotii si stat in culcus pe canapea cu paturica pe picioare.

Am descoperit acest serial pentru ca este cu Jim Carrey pe care il ador si pe care il urmaresc pe toate retelele sociale. Asa am dat de Kidding. Sunt doar 3 episoade momentan dar este foarte frumos. O drama cu umor negru si cu Jim Carrey atat de iubibil si de profund. In acest serial, personajul principal (adica Jim), are o sora care are o fiica. Iar aceasta mama nu reuseste sa se conecteze la fiica ei si se plange tatalui ei (adica bunicului fetei), despre problemele pe care le are cu fata. Iar bunicul ii spune: Ia-o in brate! Uneori doar de asta au nevoie!

Se zice ca avem nevoie de 4 imbratisari pe zi ca sa supravietuim. 8 imbratisari ca sa fim ok si 12 imbratisari ca sa crestem. Nu o sa ajungem noi sa ne facem un tabel si sa bifam de fiecare data insa macar sa devenim constienti de asta.

Imbratisarile sunt terapeutice si am observat pe pielea mea ca de fiecare data cand sunt nervoasa si Florin ma strange in brate, ma cuprinde o stare de liniste si pace. Si nu e doar pentru ca il iubesc si e tatal copiilor mei, dar imbratisarile vin cu multe beneficii si din simplul fapt ca ne atingem, ca inimile se apropie una de cealalta si ca suntem cu totii oameni si locuim pe aceeasi planeta iar asta ne face sa fim legati energetic intre noi. Totul e energie.

Si exact ca si rasul, si imbratisarile sunt terapeutice. Creste nivelul de serotonina si oxitocina, relaxeaza muschii si sistemul nervos, creste increderea de sine, ne invata sa primim si sa daruim. Iar aici cu primitul si daruitul e mare problema.

Cand eram mica, in generala, aparuse moda asta cu pupat. Eram in clasa a 3 a sau a 4 a parca. Si mi s-a parut o schimbare foarte brusca. De la “Buna”/”Pa”, a doua zi toate fetele se pupau intre ele. Mi s-a parut foarte ciudat, credeam ca luam vacanta dar era mijlocul anului scolar. Sunt o mega pupacioasa dar oamenii se pupa acum si fara sa se pupe efectiv. Adica au doar gestul ala sa isi atinga obrazul unul de celalalt. E rece nu pentru ca e doar un gest, ci pentru ca pupatul la baza e o forma de afectiune pe care nu mai stim sa o aratam. Daca tot ma pupi, fa-o cu zgomot, lasa-mi ruj pe fata, arata-mi ca iti pasa! :))

Am vrut sa imbratisez pe cineva dupa acest pupat si s-a speriat. Nu s-a speriat ca si cum as fi scos un briceag din buzunar, ci ca si cum as fi asteptat si eu sa se deschida in fata mea. Imbratisarile implica sa iti arati vulnerabilitatea, sa dai un pic din tine iar asta e treaba grea de tot. Si stiti cum puteti sa va dati seama? Uitandu-va la copii. Ce mult le plac imbratisarile si ce usor le este sa o faca. Si sunt tot oameni. Au acelasi simt tactil pe care il avem si noi. Doar ca fata de noi, nu le este teama sa isi arate nevoia de afectiune.

Lumea ar fi mai buna daca ne-am imbratisa mai des. Nu toti intre noi, pe strada si pe unde apucam. Recunosc ca si eu m-am speriat cand a venit cineva la mine razand cu gura pana la urechi si cu o pancarda pe care scria “Free Hugs”, undeva pe la Universitate. Adica eram mai mult “No, thanks” si un pas in spate decat sa ma arunc in bratele lui.

Ma refer la imbratisarile cu cei apropiati. Cu mama, cu tata, cu bunicii, cu fratii si surorile. Cu partenerul de viata. Cu prietenii si prietenele. Cu copiii numai zic.

Si nu numai pentru gest in sine, ca e frumos si siropos si toata lumea e fericita.

Ci pentru ca avem nevoie unii de altii. Pentru ca stransul asta cu putere, cand simti inima cum bate langa a ta si forta cu care esti tinut, iti da putere. Se scurtcircuiteaza ceva acolo in noi, in creier, se trezesc hormonii, ce mai conteaza. Ideea este ca are efect DE FIECARE DATA. Cand esti fericit si simti ca poti muta muntii din loc, imbratiseaza si da-o mai departe. Cand te simti ultimul om, lasa-te luat in brate.

Uneori doar de asta avem nevoie.