Minte-ma frumos despre Mos Craciun

A mai trecut un an si vine iar Craciunul.

Imi place perioada asta a anului fara sa imi explic exact de ce. Am o bucurie si un entuziasm legat de pregatiri si de tot ce urmeaza. Cu doi copii de 5 si de 2 ani si jumatate, o mare parte din bucuria sarbatorilor este despre Mos Craciun si despre cadouri.

S-a creat o aura in jurul lui Mos Craciun si observ ce speriati si ce fascinati sunt copiii cand il vad.

Imi aduc aminte ce dezamagita am fost cand mi-a spus o colega ca Mos Craciun nu exista si ca de fapt parintii pun cadouri sub brad. Aveam 6 ani. Nu am spus nimanui ca am aflat, inca imi doream sa cred. Si in seara de 24 decembrie, i-am pus o prajitura pe farfurie si am lasat-o pe balustrada. Bradul era pe terasa, fix in fata usii. Balustrada era chiar langa brad.

Va imaginati ce s-a intamplat, nu? Am gasit prajitura neatinsa. Doar un pic batuta de vant, ca era cu ceva crema moale. M-am simtit ranita. M-am gandit ca poate Mos Craciun exista dar nu a vazut prajitura. Si daca nu exista, imi doream sa mai cred in el. Cred ca imi doream sa fiu pacalita mai bine. Sa observe parintii mei prajitura si sa o ia, sa o manance. Sa ma faca sa mai cred cativa ani.

Copiii sunt super smart. Observa lucruri si pun intrebari la are au dreptul sa primeasca raspunsuri. Le explicam fenomene ale naturii si avem carti faine care ne ajuta cu ilustratii. La 5-6 ani stiu totul despre ploaie, vulcani si tsunami. Si acum hai sa explicam cum e cu hornul si renii care zboara. :))

Sasha m-a intrebat zilele trecute de ce nu il vedem pe Mos Craciun. Si e o treaba grea asta. Ce facem? Le zicem adevarul sau nu?

Este o alegere personala pentru fiecare parinte in parte si inteleg argumentele fiecarei decizii.

Dar acum o sa va zic care cred eu ca este cea mai gresita si mai proasta alegere – Sa ramai la mijloc! Sa nu iei nicio decizie, traind cu impresia ca afla singur. Cu siguranta asa o sa se intample, dar ce frumos ar fi sa afle de la noi, sa ne gandim noi cum sa le spunem si cand sa le spunem. Sa impachetam toata povestea asta in ceva frumos si sa creada in magie chiar si cand va afla ca Mosu’ nu (mai) e.

Orice decizie ai lua, du-o pana la capat. E o responsabilitate mare, sa fi tu cel care ii spune. Serios. Imagineaza-ti ca esti fata in fata cu un copil de 5 ani si ii spui ca Mos Craciun nu exista. Pfff…. Chiar e greu :).

In acelasi timp, daca alegi sa pastrezi povestea, fa-o cinstit.

Si cand spun asta stiti la ce ma gandesc?

La toti mosii cu barba falsa-falsa de tot, sub care se vede super evident barba neagra. Sasha observa si cand imi schimb cararea dintr-o parte pe mijloc.

La hartia cu care ambalati cadourile pe care le va aduce Mos Craciun. Hartie pe care ati luat-o impreuna de la Carrefour. Am ramas fixata pe hartia de impachetat pentru ca anul trecut mi-am dat seama ca a vazut rola in portbagaj. Pana la urma am renuntat la ea si am pus cadourile in pungute.

La comentariile dupa ce se deschid cadourile, cand cei mici sunt ocupati cu noile jucarii. Despre cat a costat…

Indiferent ce alegeti sa faceti, cel mai bine este sa fie autentic si asumat. Vrei sa stie? spune-i tu. Nu vrei sa stie? Pastreaza povestea pana simti ca e momentul sa ii spui. Eu am ales sa il mai tin pe Mos Craciun la noi in familie pentru ca asta mi-as fi dorit si eu cand eram mica si am aflat.

Nu m-am suparat ca nu mi-au spus parintii mei, nu m-am simtit pacalita. Ci dezamagita. Mi-as fi dorit sa o mai duc cateva ierni asa. Poate pana la 18 ani :)